Informații importante privind siguranța pentru Apple Watch
AVERTISMENT: Nerespectarea acestor instrucțiuni de siguranță poate cauza incendii, electrocutări, vătămări personale sau deteriorarea dispozitivului Apple Watch sau a altor bunuri. Citiți toate informațiile referitoare la siguranță înainte de a utiliza Apple Watch.
Manevrarea Manevrați cu grijă Apple Watch-ul. Carcasele Apple Watch-ului sunt fabricate din diverse materiale precum:
Carcasă Apple Watch din aluminiu - aliaj de aluminiu seria 7000, sticlă Ion-X (sticlă securizată), spate din material compozit (plastic)
Carcasă Apple Watch din oțel inoxidabil - oțel inoxidabil, cristal de safir, spate ceramic
Carcasă Apple Watch din titan - titan, cristal de safir, spate ceramic
Carcasă Apple Watch din ceramică - ceramică, cristal de safir, spate ceramic
Apple Watch conține componente electronice sensibile și poate fi deteriorat dacă este scăpat din mâini, ars, perforat sau strivit. Carcasele Apple Watch produse din ceramică se pot ciobi sau crăpa dacă sunt scăpate sau supuse unui impact puternic. Nu utilizați un Apple Watch deteriorat, precum unul cu ecranul sau carcasa crăpată, pătrundere vizibilă a lichidului sau cu o brățară deteriorată, deoarece poate cauza vătămări personale. Evitați expunerea excesivă la praf sau la nisip.
Repararea Nu deschideți Apple Watch-ul și nu încercați să reparați Apple Watch-ul pe cont propriu. Demontarea Apple Watch-ului poate duce la deteriorarea acestuia, la pierderea rezistenței la apă și vă poate cauza vătămări. Dacă Apple Watch-ul este deteriorat sau funcționează defectuos, contactați Apple sau un furnizor de service autorizat Apple. Puteți afla informații suplimentare despre cum puteți beneficia de service la support.apple.com/ro-ro/watch/repair/service.
Bateria Nu încercați să înlocuiți bateria Apple Watch-ului pe cont propriu, deoarece ați putea deteriora bateria, ceea ce poate duce la supraîncălzire și la vătămări personale. Bateria litiu-ion din Apple Watch trebuie înlocuită numai de către Apple sau de către un furnizor de service autorizat. Atunci când solicitați service pentru baterie, este posibil să primiți în schimb un alt Apple Watch (în locul dispozitivului dvs. original). Bateriile trebuie reciclate sau eliminate separat de deșeurile menajere. Nu incinerați bateria. Pentru informații privind înlocuirea și reciclarea bateriei, consultați apple.com/ro/batteries/service-and-recycling.
Distragerea atenției În unele situații, utilizarea Apple Watch-ului vă poate distrage atenția și poate determina o situație periculoasă (de exemplu, evitați să citiți un mesaj text în timp ce șofați). Respectați regulile care interzic sau restricționează utilizarea dispozitivelor mobile.
Navigarea Hărțile, itinerarele și aplicațiile bazate pe localizare sunt dependente de serviciile de date. Aceste servicii de date pot suferi modificări și este posibil să nu fie disponibile în toate zonele, având ca rezultat hărți, itinerare și informații bazate pe localizare indisponibile, incorecte sau incomplete. Unele dintre funcționalitățile aplicației Hărți necesită servicii de localizare. Comparați informațiile furnizate de Apple Watch cu împrejurimile în care vă aflați și țineți cont de indicatoarele instalate pentru a rezolva discrepanțele. Nu utilizați aceste servicii în timp ce efectuați activități ce vă solicită integral atenția. Respectați întotdeauna indicatoarele instalate, precum și legile și reglementările din zonele în care utilizați Apple Watch-ul și folosiți-vă întotdeauna bunul simț.
Încărcarea Încărcați Apple Watch-ul folosind cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch (inclus cu Apple Watch Series 7) sau cablul magnetic de încărcare Apple Watch (inclus cu alte modele), încărcătorul MagSafe Duo sau dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și un adaptor de alimentare compatibil marca Apple (fiecare comercializat separat). De asemenea, puteți încărca Apple Watch‑ul cu alte adaptoare de alimentare terțe, care sunt compatibile cu specificația USB 2.0 sau mai recentă și care respectă reglementările locale aplicabile și standardele internaționale și regionale de siguranță. Este posibil ca alte adaptoare să nu îndeplinească standardele de siguranță aplicabile și încărcarea cu astfel de adaptoare ar putea constitui un risc de deces sau vătămare.
Utilizarea cablurilor sau a încărcătoarelor deteriorate sau încărcarea în prezența umidității pot cauza incendii, șocuri electrice, vătămări sau deteriorarea Apple Watch‑ului sau a altor bunuri. Când utilizați cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo sau dock‑ul magnetic de încărcare Apple Watch cu un adaptor de alimentare pentru a încărca Apple Watch‑ul, asigurați‑vă că dock‑ul sau cablul este inserat complet în adaptorul de alimentare înainte de a conecta adaptorul la o priză. Este important să păstrați Apple Watch-ul, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo, dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și adaptorul de alimentare într-un spațiu bine aerisit în timpul utilizării sau al încărcării.
Expunerea prelungită la căldură Apple Watch‑ul, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo, dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și adaptorul de alimentare respectă limitele obligatorii privind temperatura suprafeței definite în reglementările locale aplicabile și standardele internaționale și regionale de siguranță. Cu toate acestea, chiar și între aceste limite, contactul neîntrerupt și îndelungat cu suprafețe calde poate cauza disconfort sau vătămări. Apple Watch-ul, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo, dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și adaptorul de alimentare se încălzesc atunci când sunt cuplate la o sursă de alimentare electrică. Utilizarea serviciilor celulare pe Apple Watch Series 3 (GPS + Conexiune celulară), Apple Watch Series 4 (GPS + Conexiune celulară), Apple Watch Series 5 (GPS + Conexiune celulară), Apple Watch SE (GPS + Conexiune celulară), Apple Watch Series 6 (GPS + Conexiune celulară) sau Apple Watch Series 7 (GPS + Conexiune celulară) poate determina încălzirea dispozitivului. Evitați situațiile în care pielea dvs. se află în contact prelungit cu Apple Watch-ul, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo, dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch sau adaptorul de alimentare atunci când acestea sunt cuplate la o priză electrică. De exemplu, dacă Apple Watch-ul se încarcă sau cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo, dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch sau adaptorul de alimentare sunt cuplate la o sursă de alimentare electrică, nu dormiți pe ele și nu le puneți sub o pătură, o pernă sau sub corpul dvs. Luați măsuri de precauție suplimentare dacă aveți o condiție medicală care vă afectează capacitatea de a detecta căldura în apropierea corpului. Scoateți de la mână Apple Watch-ul dacă acesta devine neplăcut de cald.
Afectarea auzului Ascultarea sunetelor la volume înalte vă poate afecta auzul. Zgomotul de fundal, precum și expunerea continuă la niveluri ridicate de volum pot da senzația că sunetele sunt mai slabe decât în realitate. Porniți redarea audio și verificați volumul înainte de a introduce în urechi căștile conectate prin Bluetooth. Pentru informații importante privind protejarea auzului, consultați site-ul web Sunetul și auzul.
AVERTISMENT: Pentru a evita afectarea auzului, nu ascultați la niveluri ridicate de volum perioade îndelungate.
Expunerea la radiofrecvență Apple Watch-ul utilizează semnale radio pentru a se conecta la rețele wireless. Pentru informații despre energia de radiofrecvență (RF) generată de semnalele radio și despre măsurile pe care le puteți lua pentru a diminua expunerea, deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., apoi apăsați General > Informații > Mențiuni legale > Expunere RF sau vizitați apple.com/legal/rfexposure.
Interferența de radiofrecvență Respectați indicatoarele și înștiințările care interzic sau limitează utilizarea dispozitivelor electronice. Deși Apple Watch-ul, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch sunt proiectate, testate și fabricate astfel încât să respecte reglementările privind emisiile de frecvențe radio, astfel de emisii provenite de la Apple Watch, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch pot afecta negativ funcționarea altor echipamente electronice, provocând funcționarea defectuoasă a acestora. Deconectați cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și opriți Apple Watch-ul sau utilizați modul Avion atunci când utilizarea acestora este interzisă, precum în timpul călătoriei la bordul unei aeronave sau atunci când vi se solicită acest lucru de către autorități.
Interferența cu dispozitivele medicale Apple Watch, anumite brățări ale sale, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch conțin magneți și componente și/sau antene care emit câmpuri electromagnetice. Acești magneți și aceste câmpuri electromagnetice pot interfera cu dispozitivele medicale.
Consultați medicul dvs. și producătorul dispozitivului medical pentru informații specifice dispozitivului dvs. medical și pentru a afla dacă trebuie să păstrați o distanță sigură de separare între dispozitivul dvs. medical și Apple Watch, anumite brățări ale sale, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch. Producătorii furnizează adesea recomandări cu privire la utilizarea în siguranță a dispozitivelor proprii în preajma rețelelor wireless sau a produselor magnetice pentru a împiedica posibilele interferențe. Dacă suspectați că Apple Watch-ul, anumite brățări ale sale, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch interferează cu dispozitivul dvs. medical, întrerupeți utilizarea acestor produse.
Dispozitivele medicale, cum ar fi stimulatoare cardiace și defibrilatoare, pot conține senzori care răspund la magneți și antene atunci când acestea se află în imediata vecinătate. Pentru a evita orice posibile interacțiuni cu aceste dispozitive, mențineți o distanță sigură între Apple Watch, anumite brățări ale sale, cablul magnetic de la încărcătorul rapid la USB-C pentru Apple Watch, cablul magnetic de încărcare Apple Watch, încărcătorul MagSafe Duo și dock-ul magnetic de încărcare Apple Watch și dispozitivul medical (peste 15 cm, însă consultați medicul și producătorul dispozitivului dvs. pentru indicații specifice).
Nu este un dispozitiv medical Apple Watch-ul nu este un dispozitiv medical și nu poate înlocui o opinie medicală profesională. Acesta nu este conceput sau destinat pentru utilizarea în diagnosticarea bolilor sau a altor afecțiuni sau în vindecarea, ameliorarea, tratarea sau prevenirea oricăror condiții mediale sau boli. Înainte de a lua orice decizie legată de sănătatea dvs., trebuie să vă consultați cu furnizorul dvs. de servicii medicale.
Condiții medicale Înainte de a începe sau de a modifica orice program de exerciții utilizând Apple Watch, consultați-vă cu medicul dvs. Aveți grijă în timp ce realizați exerciții fizice. Opriți imediat exercițiile dacă simțiți dureri sau dacă resimțiți moleșeală, amețeli, epuizare sau dificultăți de respirație. Prin realizarea exercițiilor fizice, vă asumați integral riscurile inerente asociate, inclusiv vătămările ce pot rezulta în urma acestor activități. Dacă suferiți de o afecțiune medicală care credeți că ar putea fi agravată de Apple Watch (de exemplu, crize convulsive, leșinuri, dureri de ochi sau de cap), consultați-vă cu medicul dvs. înainte de a utiliza Apple Watch-ul.
Atmosfere explozive și alte condiții atmosferice Încărcarea sau utilizarea Apple Watch-ului în orice zonă cu atmosferă cu potențial exploziv, precum zonele unde aerul conține niveluri ridicate de substanțe chimice, vapori sau particule inflamabile (precum granule, praf sau pulberi metalice) poate fi periculoasă. Expunerea Apple Watch-ului la medii care au o concentrație ridicată a substanțelor chimice industriale, inclusiv lângă gaze lichefiate în stare de evaporare, precum heliul, poate distruge sau avaria funcționalitatea Apple Watch-ului. Respectați toate indicatoarele și instrucțiunile.
Activități cu consecințe grave Apple Watch-ul nu este destinat utilizării în cazurile în care defectarea dispozitivului poate provoca decese, vătămări personale sau daune importante de mediu.
Pericol de sufocare Unele brățări Apple Watch pot prezenta pericol de sufocare pentru copiii mici. Nu lăsați aceste brățări la îndemâna copiilor mici.
Sensibilitățile cutanate Unele persoane pot suferi reacții la anumite materiale utilizate la bijuterii, ceasuri și alte obiecte de purtat care se află în contact prelungit cu pielea acestora. Acest lucru poate fi cauzat de alergii, factori de mediu, expunerea prelungită la substanțe iritante cum ar fi săpunul, transpirația sau alte cauze. Este mai probabil să suferiți iritații cauzate de orice dispozitive de purtat dacă aveți alergii sau alte sensibilități. Dacă știți că aveți astfel de sensibilități cutanate, luați măsuri speciale de precauție atunci când purtați Apple Watch. Este mai probabil să suferiți iritații cauzate de Apple Watch dacă îl purtați prea strâns pe mână. Scoateți periodic Apple Watch-ul pentru a lăsa pielea să respire. Păstrarea Apple Watch-ului și brățării curate și uscate va reduce posibilitatea apariției de iritații cutanate. Dacă prezentați înroșire, umflare, mâncărimi ale pielii sau orice altă iritare sau disconfort cutanat în jurul sau sub Apple Watch, scoateți de la mână Apple Watch-ul și consultați-vă cu medicul dvs. înainte de a-l purta din nou. Chiar dacă simptomele scad în intensitate, continuarea utilizării poate duce la reapariția sau accentuarea iritației.
Modelele Apple Watch cu carcasă din oțel inoxidabil sau aluminiu, porțiunile din oțel inoxidabil ale unor brățări Apple Watch, porțiunile metalice ale curelelor Hermès și magneții din ceas și din brățări conțin o cantitate mică de nichel. Expunerea la nichel provenind din aceste materiale este improbabilă, dar clienții care au alergii cunoscute la nichel trebuie să fie atenți atunci când le poartă pentru a stabili dacă prezintă sau nu o reacție alergică.
Carcasa Apple Watch și brățările Apple Watch conțin cantități infime de acrilați și metacrilați. Acrilații și metacrilații se găsesc în numeroase produse destinate consumatorilor care intră în contact cu pielea, cum ar fi pansamentele adezive. Unele persoane pot fi sensibile la acestea sau pot dezvolta în timp sensibilitate. Apple Watch și brățările sale sunt proiectate astfel încât piesele care conțin acrilați și metacrilați să nu intre în contact direct cu pielea.
Materialele utilizate în Apple Watch și în brățările Apple Watch respectă standardele stabilite pentru bijuterii de către Comisia S.U.A. pentru siguranța produselor pentru consumatori (U.S. Consumer Product Safety Commission), de către reglementările europene aplicabile și de către alte standarde internaționale.
Descărcați acest manual: Apple Books