Eliminarea adreselor de e‑mail perimate în Mail pe Mac
Mail păstrează o listă a destinatarilor anteriori și o utilizează pentru a sugera sau completa adresele atunci când trimiteți e-mailuri. Puteți să ștergeți adresele perimate sau incorecte din listă pentru ca Mail să nu le mai sugereze.
Accesați aplicația Mail de pe Mac.
Selectați Fereastră > Destinatari anteriori.
Găsiți adresa pe care doriți să o ștergeți. O puteți căuta sau puteți sorta lista făcând clic pe un antet de coloană.
Dacă doriți să verificați adresa în aplicația Contacte, faceți dublu clic pe pictograma cărții de vizită din fața adresei. Dacă o carte de vizită încă nu există și doriți să păstrați adresa în Contacte, selectați adresa, apoi faceți clic pe Adaugă în Contacte.
Faceți clic pe Elimină din listă.
Sfat: dacă utilizați Adresele inteligente, puteți elimina un destinatar din listă atunci când adresați un mesaj făcând clic pe săgeata din adresă.
Lista dvs. Destinatari anteriori este disponibilă pe celelalte computere Mac ale dvs. (cu OS X 10.8 sau versiuni ulterioare), dispozitive iOS (cu iOS 6 sau versiuni ulterioare) și iPadOS pe care v-ați autentificat în același cont Apple și care au activată funcționalitatea Contacte în configurările iCloud.