Mementouri
Aplicația Mementouri simplifică mai mult ca oricând păstrarea evidenței tuturor sarcinilor dvs. Creați și organizați mementouri pentru listele de cumpărături, proiectele de la serviciu sau orice altceva doriți să urmăriți. De asemenea, puteți alege când și unde să primiți mementourile. Creați grupuri pentru repartizarea sarcinilor partajate pentru un proiect.
Adăugați taguri. Adăugați taguri pentru a vă organiza mementourile. Faceți clic pe unul sau mai multe taguri din bara laterală pentru a filtra rapid mementourile.
Creați liste inteligente personalizate. Listele inteligente sortează automat mementourile viitoare, pe baza datelor, orelor, tagurilor, localizărilor, fanioanelor sau priorității. Creați liste inteligente personalizate selectând filtre.
Utilizați sugestiile inteligente. Aplicația Mementouri sugerează automat date, ore și locuri pentru un memento pe baza mementourilor similare pe care le-ați creat în trecut.
Repartizați responsabilitățile. Repartizați mementouri persoanelor cu care partajați liste, pentru ca acestea să primească o notificare. Divizați sarcinile și asigurați‑vă că toată lumea își cunoaște responsabilitățile. Pentru a partaja o listă, alegeți Fișier > Partajează lista.
Organizați cu sarcini secundare și grupuri. Pentru a transforma un memento într-o sarcină secundară, apăsați Comandă-] sau trageți-l deasupra altui memento. Mementoul părinte apare în stil aldin și sarcina secundară este indentată dedesubt. Puteți restrânge sau extinde sarcinile secundare pentru un aspect organizat.
Pentru a grupa mementourile împreună, selectați Fișier > Grup nou. Denumiți grupul cum doriți. Adăugați mai multe liste prin tragerea acestora în grupuri sau eliminați-le prin tragerea afară.
Primiți sugestii de mementouri în Mail. Când corespondați cu cineva prin Mail, puteți utiliza Siri pentru a recunoaște posibilele mementouri și vă face sugestii pentru a le crea.
Adăugați rapid un memento. Utilizați un limbaj natural pentru a adăuga rapid un memento. Scrieți, de exemplu, “Du-o pe Ana la fotbal în fiecare miercuri la 5 p.m.” pentru a crea un memento repetitiv pentru ziua și ora respectivă.
Aflați mai multe. Consultați Manualul de utilizare Mementouri.