Utilizarea barei de control în GarageBand pentru iPhone
Bara de control se află în partea superioară a ecranului. Aceasta include comenzi care vă permit să navigați în GarageBand, să controlați redarea, înregistrarea și volumul și să deschideți browserul de bucle, vizualizarea Piste și configurările melodiei.
Butoanele pentru navigare din stânga includ:
Butonul Navigare vă oferă acces rapid la browserul Melodiile dvs. și la sunetele pentru Instrumentul tactil selectat.
Butonul Browser deschide browserul Sunete, de unde puteți alege un Instrument tactil sau puteți deschide grila Live Loops.
Butonul Vizualizare piste vă permite să comutați între Instrumentul tactil curent și vizualizarea Piste. Butonul Vizualizare piste este disponibil după ce realizați prima înregistrare a unui instrument tactil în vizualizarea Piste.
Butonul Grilă vă permite să comutați între Instrumentul tactil curent și grila Live Loops. Butonul Grilă apare doar dacă a fost creată o grilă Live Loops pentru melodie.
Butonul Comenzi pistă deschide Comenzi pistă pentru pista selectată în momentul respectiv.
Pe iPhone SE, iPhone 8, iPhone 7 sau iPhone 6s, puteți accesa comenzile pistei când apăsați butonul Configurări .
Butonul FX afișează sau ascunde comenzile Remix FX.
Comenzile pentru redarea melodiei (numite comenzi de transport) din centru includ:
Butonul Mergeți la început deplasează capul de redare la începutul melodiei. În timpul redării melodiei, butonul Mergeți la început se transformă într-un buton Opriți.
Butonul Redați inițiază redarea melodiei sau o oprește dacă aceasta este în curs de redare.
Butonul Înregistrați inițiază înregistrarea. Pentru a opri înregistrarea și capul de redare, apăsați butonul Redați.
Butonul Metronom pornește și oprește sunetul metronomului.
Butonul Infirmați apare după ce înregistrați un Instrument tactil sau faceți modificări în vizualizarea Piste. Apăsați-l pentru a infirma editările anterioare.
Butoanele din dreapta includ:
Butonul Comenzi afișează sau ascunde zona de comenzi a Instrumentului tactil curent.
Butonul Browser de bucle deschide Browserul de bucle, în care puteți găsi și previzualiza bucle de adăugat în melodia dvs. Butonul Browser de bucle este disponibil numai în vizualizarea Piste.
Butonul Configurări vă permite să vizualizați și să editați configurările melodiei, inclusiv configurările pentru metronom, tempo și armură.
Pe iPhone SE, iPhone 8, iPhone 7 sau iPhone 6s, puteți deschide comenzile pistei și configurările melodiei de la butonul Configurări.