Vénus Khoury-Ghata
| Vénus Khoury-Ghata | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (86 de ani)[1][2]  Bsharri, Guvernoratul Liban de Nord, Liban |
| Frați și surori | un frate și două surori (May Menassa) |
| Căsătorită cu | Jean Ghata (d. 1981) |
| Copii | Yasmine Ghata (n. 1975) - scriitoare |
| Cetățenie |  Franța[3] |
| Ocupație | poet romancieră[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[4] |
| Studii | L'École Supérieur Des Lettres de Beirut |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1966 - prezent |
| Subiecte | condiția femeii, moarte |
| Specie literară | poezie, proză |
| Opere semnificative | Les visages inachevés, 1966 Les inadaptés, 1971 Le Moine, l'ottoman et la femme du grand argentier, 2003 Sept pierres pour la femme adultere, 2007 |
| Note | |
| Premii | Premiul Guillaume Apollinaire (1980) Premiul Mallarmé (1987) Premiul Jules-Supervielle Prix Nice-Baie-des-Anges Marele Premiu SGDL pentru poezie (1993) Premiul Jules-Janin al Academiei Franceze (2005) Marele Premiu pentru Poezie al Academiei Franceze (2009) Marele Premiu Guillevic pentru poezie din Saint-Malo (2010) Premiul Goncourt pentru poezie (2011) Premiul de poezie Pierrette-Micheloud (2012) Renaudot Pocket Book Prize (2015) Premiul Geneviève Moll pentru Biografie (2017) Cavaler al Legiunii de Onoare (2000) Ofițer al Legiunii de Onoare (2010) Comandor al Legiunii de Onoare (2017) |
Modifică date / text  | |
Vénus Khoury-Ghata (n. , Bsharri, Guvernoratul Liban de Nord, Liban) este o poetă și romancieră franco-libaneză, deținătoare a Premiului Goncourt pentru poezie (2011).[5]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Venus Khoury-Ghata s-a născut într-o familie maronită, fiica unui teolog creștin și translator francez-arab și a unei mame din mediul rural.[6] Este sora mai mare a autoarei May Menassa.[7] În 1959 a câștigat concursul de frumusețe Miss Beirut. S-a căsătorit în 1957 cu un libanez și a divorțat în 1970.[8]
Pentru a scăpa de războiul din Liban,[9] a emigrat în Franța în 1972, unde s-a căsătorit cu doctorul și cercetătorul francez Jean Ghata, fiul Fatmei Rikkat Kunt, caligraf turc și al celui de-al doilea soț al ei, Fahreddin Ghata. Jean Ghata s-a îmbolnăvit și a decedat în 1981. Scriitoarea locuiește la Paris și a publicat mai multe romane și volume de poezii.[10]
Fiica ei, Yasmine Ghata, este, de asemenea, o scriitoare renumită.[11]
Carieră
[modificare | modificare sursă]Venus Khoury-Ghata a urmat studii literare la L'École Supérieur Des Lettres de Beirut. Primele ei lucrări literare au fost publicate în 1966 și 1967, iar în 1971 a publicat primul roman, Les Inadaptés.
A primit Grand Prix de Poésie al Academiei Franceze în 2009 și Premiul Goncourt pentru poezie în 2011.[12]
În 2018, a devenit membră a Parlamentului scriitorilor de limbă franceză, alături de alți scriitori, printre care Sedef Ecer, Paula Jacques și Khadi Hane.[13]
Poeziile ei au fost publicate în Ambit, Banpal: Journal of Moderna Arab Literature, Field, Jacket, Metre, Poetry, Shenandoah, Verse și Manhattan Review.[14]
A fost tradusă în italiană, rusă, germană, neerlandeză, arabă, poloneză, engleză[10] și română.[15]
Principalele teme abordate de scriitoare sunt condiția femeii arabe, nevoia de autodepășire, moartea și degradarea valorilor morale.[16]
Premii
[modificare | modificare sursă]- Premiul Guillaume Apollinaire pentru The Shadows and Their Cries (1980)
- Premiul Mallarmé pentru Monolog du mort (1987)[17]
- Premiul Jules-Supervielle pentru Personal Anthology
- Prix Nice-Baie-des-Anges pentru Le Moine, l'ottoman and the wife of the great treasurer
- Marele Premiu SGDL pentru poezie (1993) pentru toată opera ei
- Premiul Jules-Janin al Academiei Franceze (2005)
- Marele Premiu pentru Poezie al Academiei Franceze (2009)
- Marele Premiu Guillevic pentru poezie din Saint-Malo (2010)
- Premiul Goncourt pentru poezie pentru opera ei poetică (2011)
- Premiul de poezie Pierrette-Micheloud pentru Where are the trees going? (2012)
- Renaudot Pocket Book Prize pentru The fiancée was on the back of a donkey (2015)
- Premiul Geneviève Moll pentru Biografie pentru The Last Days of Mandelstam (2017)
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Cavaler al Legiunii de Onoare (15 decembrie 2000)[18]
- Ofițer al Legiunii de Onoare (13 iulie 2010)[19]
- Comandor al Legiunii de Onoare (13 iunie 2017)
Opere
[modificare | modificare sursă]- Les visages inachevés,1966
- Les inadaptés, Le Rocher, 1971
- Au Sud du silence, poezii, Saint Germain des Prés, 1975
- Terres stagnantes, poezii, Seghers
- Dialogue à propos d'un Christ ou d'un acrobate, roman, Les Editeurs Français Réunis, 1975
- Alma, cousue main ou Le Voyage immobile, R. Deforges, 1977
- Les ombres et leurs cris, poezii, Belfond, 1979
- Qui parle au nom du jasmin?, Les Editeurs Français Réunis, 1980
- Le fils empaillé, Belfond, 1980
- Un faux pas du soleil, poeme, Belfond, 1982
- Vacarme pour une lune morte, roman, Flammarion, 1983
- Les morts n'ont pas d'ombre, Flammarion, 1984
- Mortemaison, roman, Flammarion, 1986
- Monologue du Mort, roman, Belfond, 1986
- Leçon d'arithmétique au grillon, poezii pentru copii, Milano, 1987
- Bayarmine, roman, Flammarion, 1988
- Les fugues d'Olympia, roman, Régine Deforges/Ramsay, 1989
- Fables pour un peuple d'argile, Un lieu sous la voûte, Sommeil blanc, poezii, Belfond, 1992
- La maîtresse du notable, roman, Seghers, 1992
- Ils, poeme, Amis du musée d'art moderne, 1993
- Les fiancés du Cap-Ténès, roman, Lattès, Lattès 1995
- Anthologie personnelle, poezii, Actes Sud, 1997
- Une maison au bord des larmes, roman, Balland, 1998
- La maestra, 1996, colecția Babel, 2001
- Elle dit, Les sept brins de chèvrefeuille de la sagesse, poezii, Balland, 1999
- La voix des arbres, poezii pentru copii Cherche-Midi, 1999
- Alphabets de sable, poezii ilustrate de Matta, tiraj limitat, Maeght, 2000
- Le Fleuve, Du seul fait d'exister, în colaborare cu Paul Chanel Malenfant, Trait d'Union, 2000
- Version des oiseaux, poezii, ilustrate de Velikovic, François Jannaud, 2000
- Privilège des morts, roman, Balland, 2001
- Compassion des pierres, poeme, La Différence, 2001
- Zarifé la folle, François Jannaud, 2001
- Le Moine, l'ottoman et la femme du grand argentier, roman, Actes Sud, 2003
- Quelle est la nuit parmi les nuits, Mercure de France, 2004
- Six poèmes nomades, în colaborare cu Diane de Bournazel, Al Manar, 2005
- La Maison aux orties, Actes Sud, 2006
- Sept pierres pour la femme adultere, roman, Mercure de France, 2007
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Vénus Khoury-Ghata”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Khoury-Ghata, Babelio
- ^ LIBRIS, , accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ „Littérature. Rencontre avec Vénus Khoury-Ghata” (în franceză). Le Telegramme. . Accesat în .
- ^ „Lebanon - Poetry International Web”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Baz-Hatem, Stéphanie. Liban: Debout malgré tout, Nevicata, 2022
- ^ „Interview with Vénus Khoury-Ghata: Bidding Farewell to Arabic - Qantara.de” (în engleză). Qantara.de - Dialogue with the Islamic World. Accesat în .
- ^ Meslée, Valérie Marin La (). „Vénus est son prénom” (în franceză). Le Point. Accesat în .
- ^ a b „Marilyn Hacker & Venus Khoury-Ghata | Artful Dodge Magazine” (în engleză). Accesat în .
- ^ „Sept titres en lice pour le premier Prix Patrimoines” (în franceză). Livres Hebdo. Accesat în .
- ^ „Lacrimile care înving – Tribuna Magazine” (în engleză). Accesat în .
- ^ „Le parlement des écrivaines francophones” (în franceză). France 3 Centre-Val de Loire. . Accesat în .
- ^ „Vénus Khoury-Ghata - "She only opens her door to the winds . . ."” (în engleză). The Manhattan Review. Accesat în .
- ^ Denisa Crăciun (). „Poeți în vremuri de restriște Festivalul de poezie de la Sète (Franța), 23-31 iulie 2021 – Revista de cultură FAMILIA”. Accesat în .
- ^ Accad, Evelyne (Universitatea din Illinois). „Arab Women's Literary Inscriptions”, în Canadian Review of Comparative Literature, 2010, p. 99
- ^ „Vénus Khoury-Ghata”. Poezibao. Accesat în .
- ^ „Vénus Khoury-Ghata” (în engleză). international literature festival berlin. Accesat în .
- ^ „Award ceremony to Benoîte Groult, Irene Frain, Venus Khoury-Ghata, Nicole Lattès, Maurice Denuzière, Anne Golon” (în engleză). www.culture.gouv.fr. Accesat în .
