răscruce

română

Etimologie

Din răs- + cruce.

Pronunție

• AFI: /rəs'kru.ʧe/

Substantiv

Declinarea substantivului răscruce
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	răscruce	răscruci
Articulat	răscrucea	răscrucile
Genitiv-Dativ	răscrucii	răscrucilor
Vocativ	răscruce	răscrucilor

1. loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie.
2. (fig.) moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură.
3. parte a carului de care se prind șleaurile.
4. cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri.
5. parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță.

Cuvinte compuse

• răscrucile cerului

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online