țintă
Etimologie
Din slavă (veche) centa „ban, monedă”.
Pronunție
- AFI: /'ʦin.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului țintă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | țintă | ținte |
| Articulat | ținta | țintele |
| Genitiv-Dativ | țintei | țintelor |
| Vocativ | țintă | țintelor |
- cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc.
- (fig.) mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță.
- semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; (p.ext.) ochire, țintire.
- ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva.
- E ținta tuturor privirilor.
- locul către care tinde să ajungă cineva.
- (rar) țelul unei întreceri sportive.
- scop final, țel, obiectiv.
- spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adj.) (despre porumb) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt.
- (loc.adv.) Fără țintă = în neștire, razna.
Expresii
- A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol
- (adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva)
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online