Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot.
Nu aveam păreri despre activiştii sindicali şi de partid, dar nu puteam să nu mă sesizez de numele celor mai mulţi dintre aceştia. Nu îi chema, ca pe toată lumea, Ionescu, Popescu, Vasilescu sau Tudor Octavian, ci Lumânare, Corcitu, Odaie, Cotigă, Tărâţă, Râgâială, Borhot. Am cunoscut un tovarăş Ciorbă, dar nu şi unul Supă. Fruntaşii unui partiduleţ de stânga, ivit imediat după 1990 în Moldova, aveau toţi nişte nume de grajd, de troacă şi de colibă. Când am citit într-un vechi carnet cu subiecte de articole lista cu candidaţii formaţiei socialiste-democrate pentru alegerile parlamentare din 1992, m-am luat cu mâinile de cap: păreau veniţi direct dintr-un feudalism de cătun din veacul al XVII-lea. Unul era Balegă, altul Cotârlă, altul Papuc. Găseai pe listă şi un Crăcitu, şi un Borâlă, şi un Obială, dar şi o doamnă Aghizdoaiei. Fântânile aveau ghizd de piatră, de unde probabil şi numele unei familii cu fântână în ogradă. Totuşi, să fii femeie şi să te recomanzi Aghizdoaiei, parcă nu-i în regulă.
Între prietenii de drum lung ai unei familii de oameni cu multă şcoală se găsea şi o doctoriţă, despre care se spunea că nu greşeşte nici un diagnostic. Întrucât era o persoană tăcută, care te privea lung şi oarecum ştiinţific când îi vorbeai, doctoriţa era invitată la sindrofiile de toate naturile ale familiei cu un sentiment crescând de grijă. Ai casei se simţeau diagnosticaţi. Nu preţuiţi şi cinstiţi ca amici. Nu mi-a plăcut deloc cum te privea, i-a spus într-o zi stăpânul casei soţiei sale. Eu, unul, n-aş mai invita-o. Cine ştie ce-om fi având, iar ea, din prietenie, nu ne spune.
Un caz de moştenire mimetică: după ce i-a murit patronul, un slujbaş, care i-a preluat afacerea, a început să semene tot mai mult cu fostul stăpân. S-a îngrăşat, deşi era genul de om care părea sortit să rămână toată viaţa lung şi uscat, a început să vorbească răstit şi cu jumătăţi de cuvinte, a devenit obraznic cu femeile. Ca şi cum, rămânând liber locul pentru un alt caracter, l-a ocupat imediat el.
Comedienii unui canal de televiziune: nişte dobitoci care fac pe proştii.
De la o vreme, nu mai mă mir de lucrurile bune, care mi se întâmplă
în serie. Am trăit cea mai mare parte din viaţă cu convingerea că după un noroc trebuie să urmeze un nenoroc. Asta e psihologia de sărac. Să primeşti binele ca pe o întâmplare şi răul ca ţinând de firescul relaţiei bine-rău. Un francez cu afaceri în România îmi spune că aşa am fost crescuţi, că toţi cei cu care colaborează sunt neîncrezători în şansele binelui. Se bucură mai mult de bine, decât francezii, deoarece nu-l aşteaptă, şi îl trăiesc ca pe o excepţie. Nu e vorba despre fatalismul naţional, ci despre un prea
Citește pe Antena3.ro
îndelungat trai nesigur, lipsit de garanţiile binelui. Şi azi, spune străinul, cele mai multe din legile voastre interzic ceva, nu definesc, ca la noi, drumul binelui.
