ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

acuarelă sf [At: I. NEGRUZZI, S. III, 325 / V: acvarelă / Pl: ~le / E: fr aquarelle] 1 Tehnică în pictură care folosește vopsele diluate cu apă. 2 Vopsea folosită în acuarelă (1). 3 Pictură realizată în acuarelă (1).

*ACUARELĂ (pl. -ele) sf. 🔷 Pictură ușoară făcută (mai adesea pe hîrtie) cu colori transparente subțiate cu apă [fr. < it.].

ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cu-a-] – Din fr. aquarelle.

ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Vopsea solidă care, subțiată cu apă, se întrebuințează în pictură. Cutie de acuarele. 2. Pictură făcută, mai ales pe hîrtie, în culori subțiate cu apă. – Pronunțat: a-cua-. – Variantă: acvarelă s. f.

ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Vopsea solidă care, subțiată cu apă, se întrebuințează în pictură. 2. Pictură făcută în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Fr. aquarelle.

ACUARELĂ s.f. 1. Vopsea solidă care, dizolvată în apă, se întrebuințează în pictură. 2. Pictură făcută cu culori dizolvate în apă. [Pron. a-cua-. / cf. fr. aquarelle, it. acquarella].

ACUARELĂ s. f. 1. tehnică picturală prin culori dizolvate în apă. ◊ pictura executată. 2. vopsea (solidă), folosită în acuarelă (1). (< fr. aquarelle, it. acquarella)

ACUARELĂ ~e f. 1) Vopsea solidă care, dizolvată în apă, se folosește în pictură. 2) Pictură executată cu o astfel de vopsea. Portret în ~. [G.-D. acuarelei; Sil. a-cua-re-lă] /<fr. aquarelle

*acŭarélă f., pl. e (it. acquarella). Pictură cu colorĭ muĭate în apă, nu în uleĭ. – Fals acv-.

acvarelă sf vz acuarelă

ACVARELĂ S. f. v. acuarelă.

acvarelă f. desen cu colori muiate în apă (nu în uleiu).

acuarelă (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. acuarelei; pl. acuarele

acuarelă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelei; pl. acuarele

acuarelă s. f. (sil. -cua-), g.-d. art. acuarelei; pl. acuarele

acuarelă (4 sil.)

acuarelă.

acuarelă (acuarele), s. f. – 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. – 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă. – 3. Pictură executată în acuarelă. < It. acquarella. – Der. acuarelist, s. m.

ACUARÉLĂ (< fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnică picturală în care se folosesc culori diluate în apă, cu efecte de transparență. Înfloritoare în arta europeană a sec. 18 și 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel ș.a.), a. cunoaște o dezvoltare accentuată în arta românească din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Mișu Popp ș.a.). Se remarcă a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sînt a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, Șt. Luchian, N. Tonitza, Fr. Șirato, N. Dărăscu, Nutzi Acontz ș.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calității artistice. În arta contemporană, se consacră a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupîndu-l lucrările lui Corneliu Baba, de o excepțională forță expresivă. ♦ Pictură executată în această tehnică. 2. Vopsea solidă folosită în a. (1).